joi, 23 decembrie 2010

O dupa-amiaza perfecta (pentru mine)

Sa ies in natura inseamna pentru mine incheierea unei saptamani. Nu mai am timp sa fac deplasari lungi, dar 2-3 ore pot rupe in week-end. Macar de urc acelasi deal de mai multe ori intr-o luna si tot nu ma las, ca sa nu ma plictisesc aleg trasee diferite. Asa dealul imi pare altul. Acum am urcat pe dealul Releului, l-am atacat ocolindu-l prin garla Plaisorului . Unele poze vi se vor parea cunoscute, e normal, urc destul de des acolo. Mi-am luat ranita, bag in ea un vechi scaun de camping, cateva lucruri de stricta necesitate, imi chem cei doi caini. Cainii mei, cand ma vad imbracat in camuflaj, stiu ca se lasa cu o plimbare, nu ma mai inteleg cu ei de veseli ce sant. O iau la pas, cand aud in spatele meu un schelancait: un catelus pripasit de o luna pe la mine a iesit pe sub gard si vrea sa mearga prima data cu noi. Stiind ca voi merge prin locuri greu de trecut pentru el, am ezitat sa-l iau cu mine. Dar aveam de ales? De ce sa nu isi faca si el botezul padurii? Nu m-a dezamagit, chiar daca la inceput scancea ca un copil de fiecare data cand era oprit de vre-un mal sau de apa si noi ne indepartam, isi facea curaj si trecea.

O iau pe garla, ocolind catunul Diculesti, ca-s mai interesante locurile.



Incep urcusul prin padure:
Pamantul e alunecos, nu mai pot urca asa repede cum eram invatat. Mai folosesc si de maini. Sunt atent si la crengi pentru ca intr-o tura anterioara mi-a intrat una in ochi, acum as fi aratat ca un pirat :).
Ajung sus, in spatele releului, fac o poza cu un peisaj care l-ati mai vazut, dar fara zapada. In stanga, cu prima biserica e Plaisorul; in dreapta, mai in spate, cu cealalta biserica , Panataul. Dealul inalt din stanga (cu platou) e Chichilaia, iar in dreapta se vede Blidiselul.


Trec repede sa fac un foc pentru ca-s fleasca si trebuie sa ma usuc. Lemne uscate sunt destule, trebuie doar sa fac un pat dublu pentru ca e multa umezeala jos.


In timp ce ma incalzesc, golanii mei se joaca sau isi curata gheata prinsa de par si de picioare. Mai dau cainii si cate o tura prin padure, coborand spre garla. Aud prin padure latrand doar glasul subtire al Piciului care incearca sa se tina dupa ei.

Ca sa ma incalzesc si pe dinauntru, zdrobesc niste catina culeasa direct din maracini, incalzesc niste apa si imi fac un ceai. E acru, dar bun. Mie asa imi place.



Pozele acestea doua cu mine mi le-a facut un tinerel care venise cica sa taie un brad de Craciun. I-am explicat cu argumente ca intentia lui nu-i buna, pentru doua saptamani e pacat sa strici un viitor arbore, plus ca-i si ilegal, e plantatie de conifere. Una e sa cumperi un brad din al carui pret Romsilva face impaduriri si da oamenilor de lucru si alta e sa tai dupa capul tau un pom deja plantat. S-a lasat convins de argumente dar si de faptul ca nu sunt brazi la noi, ci doar molid si pin.

Multumit, m-am intors pe alt traseu, pe cel direct si mai facil, pe langa releu, pentru a admira panorama.

Aici avem Patarlagele:
Iar aici Sibiciu de Jos:

luni, 13 decembrie 2010

Ture de sanatate


Acum cand verdeata dealurilor a fost inlocuita cu griul trist, ar trebui sa astept primele zapezi pentru a-mi bucura vederea. Pentru ca imi place sa ies doar pentru a privi frumosul. Al mirosi si al auzi. Si dealurile comunei mele nu duc lipsa de frumuseti. ( O sa scriu pe indelete in posturi viitoare despre fiecare dintre locurile de la mine. Material am destul.) Perioada aceasta de inceput de iarna, cand inca nu s-a asezat zapada e cea mai putin interesanta. Nu prea e nimic de vazut. Dar nu pot sta degeaba. Incerc sa-mi mentin conditia fizica prin antrenament. Si sanatatea (sper). Imi aleg un deal impadurit si incerc intr-un ritm vioi sa-l urc pieptis, evitand potecile. Imi infig bocancii prin frunzele uscate incercand sa nu alunec, ma tin cu mainile de arbusti si radacini, indreptandu-ma direct catre varful dealului. La inceput mi se parea greu, picioarele ma dureau iar respiratia ma ardea. Am depasit nivelul acesta, acum pot spune ca imi provoaca bucurie. Merg ca un apucat. Daca trece un week-end si eu nu m-am angajat la un efort de genul pomenit mai sus, visez noaptea ca alerg, ma trezesc incordat tot, cu dureri in coapse. Cred ca da dependenta :).
Prea multe poze nu am facut pentru ca mi-e greu sa car aparatul foto dupa mine, dar atunci cand am avut compania unor prieteni (Vali Culachi si sotia lui) am putut retine cateva imagini si incropi un clip:


In timp ce urcam, am vazut in spate, printre copaci, Panataul:

Si Plaisorul:


Cand ajungem sus, cautam fructe de padure.
Fructe de paducel, care acum dupa brume si inghet nu mai au gustul acela fainos din toamna, sunt chiar placute:


Si catina, si-a mai pierdut din savoare dar inca e buna :


Rupem crengutele de catina inlaturand tepii si mancam boabele ca de pe stiuletele de porumb. In una din ture mi-am luat si mojarul din lemn ( din acela obisnuit de se gaseste pe la comercianti in piata) si am zdrobit fructele de catina, am adaugat apa si am baut suc de catina pregatit "la botul calului" cum s-ar zice. Asta da suc proaspat. De atunci iau mojarul in permanenta dupa mine. Mi se pare de baza. Il folosesc si pe post de cana.

Daca vrem un ceai aromat putem gasi pe langa tufisuri,in iarba, la adapost , cimbrisor:
Cimbrisorul e bun ca incalzeste pe vreme rece.

Ca tot ma plangeam de faptul ca peste tot e gri ( cu exceptia pinilor si molizilor plantati pe versanti care nu pot imbunatati totusi atmosfera mohorata), dau peste un arbore verde. E oare un foios cu frunza inca..... ? AAA...Un cires??? Nu, m-am lamurit imediat ce m-am apropiat: e un cires intr-adevar, dar napadit de iedera. Iedera e mereu verde. Daca ar fi fost vara sigur as fi trecut pe langa si nu as fi bagat de seama. Am stat cateva minute si am admirat.




In unele din ture, la sfarsit, dupa ce am obosit si transpirat bine, pun de-un foc sa-mi usuc hainele si sa ma incalzesc. Zic in unele ture, pentru ca trebuie avut grija, peste tot e cineva proprietar de livada sau faneata si poate veni cu obiectii. Sau trece vre-un piroman si-i dau idei. Coclaurile nu-s chiar un paradis,stau cu ochii si urechile ciulite. Nu stiu niciodata peste cine dau. Nu toti sunt cu gaduri curate, de curand am vazut niste indivizi tragand lemne cu calul dintr-o plantatie de mesteacan, dupa cum s-au purtat e clar ca furau. Am evitat de la distanta, oamenii surprinsi asupra faptului pot deveni periculosi. Sau pot fi si braconieri. Va dati seama ca nu-i combinatie. Oricum, nu-mi strica acestia bucuriile mele. Iar focul e una din ele:

luni, 1 noiembrie 2010

Arzator cu combustibil grasime animala (untura)




Vroiam de mai demult sa-mi fac un arzator care sa foloseasca un combustibil cat mai simplu si ieftin. Ceva din gunoaie.Nu sa-l folosesc neaparat la gatit ci pentru incalzit si luminat cat mai mult timp fara sa-l alimentez. Sa-l las afara sa arda ca sa nu mai stau sa pun toata noaptea lemne pe foc. Ideea mi-a venit in timp ce discutam cu colegii si prietenii pe bushcraft.me, Alex si Madwolf, despre candele si lumanari. Le multumesc pe aceasta cale. Sper sa nu plagiez pe cineva, vreau doar sa dau idei celor care au nevoie de asa ceva. Ideea mea nu are nimic original, grasimea animala se foloseste din cele mai vechi timpuri ca sursa de caldura si lumina, dar e placut si cand reinventezi roata :) .
Deci avem nevoie de un vas din tabla sau ceva care sa reziste la caldura ( o oala veche sau o galeata din tabla ar fi deja idealul), untura ( poate si si folosita sau ranceda pe care gospodinele o arunca,dar poate fi folosit si ulei de asemenea folosit), si cateva cartoane rulate (sau carpe). In functie de ce aveti la indemana puteti improviza. Eu am taiat pe jumatate o cutie de masline (din aceea de 2,5 kg ) , am pus untura in ea ( eu am pus cam multa si da pe afara cand introduceti cartoanele, deci puneti cu masura) si am introdus cartoane rulate in cutie. Metoda cu cartoanele rulate se foloseste la acele "lumanari de supravietuire" care folosesc drept combustibil parafina. Sunt ok acelea, dar parafina e scumpa si nu e intotdeauna la indemana. Practic eu am folosit doar deseuri de la gunoi.
Am dat foc cartoanelor.Dupa un inceput timid, cand credeam ca experimentul e un esec, am rascolit prin cartoanele arse la suprafata astfel ca focul a avut aer si s-a intins pe toata suprafata cu combustibil.



Cred ca influienteaza mult faptul arderea faptul ca untura s-a topit intre timp, cand era solida de abia ardea. Am urmarit evolutia arzatorului pana la final si am filmat cam din ora in ora diferite momente ale sale pe care le-am grupat intr-un videoclip.
Timpul de ardere mi-a intrecut asteptarile: 5 ore si 15 minute! Doar cu un sfert de ora inainte sa se stinga a scazut intensitatea flacarii in rest flacara a fost multumitoare.

joi, 7 octombrie 2010

Napul

Am in gradina o tufa de napi. Cei mai multi cunoasteti napul, dar fiind o planta a carei valoare a fost trecuta cu vederea si cultivarea lui a devenit doar accidentala, chiar si la tara sunt persoane care n-o cunosc sau nu stiu cat de valoroasa poate fi.
In primul rand sa prezint fizic napul ( helianthus tuberosum), numit topinambur prin unele tari. Mai jos vedem o tufa matura de napi infloriti ajunsi la maturitate, lujerii napilor depasesc in general 2 metri:

Am facut si un filmulet :



O tufa de napi asa cum arata ea vara (poza e facuta tot acum dar napii au fost cositi din greseala si nu au ajuns la maturitate, nu-i problema, de napi nu scapi decat cu metode radicale):

Napul infloreste la sfarsitul lui septembrie- inceputul lui octombrie. Florile napului sunt foarte frumoase, seamana cu floarea-soarelui, din acest motiv poate fi cultivat ca planta decorativa. Florile sunt melifere, toamna cand nu prea mai sunt alte flori devin cautate de albine.

Asa arata napii scosi din pamant, sunt niste tuberculi asemanatori cartofilor dar mai mici in general si cu forma neregulata


Asa arata napii recoltati si spalati (sa stiti ca se spala cam greu de pamant):

Napii sunt apreciati de copii, au consistenta unei ridichi rosii si sunt gustosi. Cei mai in varsta mi-au spus ca in copilarie era bucuria lor sa scormone in pamant dupa tuberculii acestia. Cati copii mai stiu acum ce sunt napii?
Napii nu-s doar o delicatesa pentru copii, sunt un aliment foarte sanatos. Contin vitaminele A, B, C si bogati in saruri minerale. Se pot face salate cu ei cruzi sau se pot prepara ciorbe, piureuri din napi, inlocuind cartoful. Si sunt si mai sanatosi. Pentru ca nu contin amidon ci inulina, un polimer al fructozei este recomandat diabeticilor pentru ca nu le afecteaza glicemia.
Legat de supravietuire: am citit pe undeva ca in al doilea razboi modial taranii francezi au supravietuit cu napi, napii fiind printre putinele alimente pe care nu le rechizitionau germanii. Chiar daca se incearca cultivarea lor agricola partea cea mai interesanta e ca napii cresc singuri, ii arunci in pamant si nu mai scapi de ei, ii tai, ii sapi si cresc ca iarba rea :) . Si nu trebuie neaparat sa ingropi doar tuberculul, ci cand cureti cu cutitul coaja napului sa pastrezi mugurii( asperitatiile de pe coaja) si sa-i ingropi in pamant. Nu au nevoie sa-i ingrijesti, cresc foarte inalti si umbresc orice buruiana si o sufoca, deasemeni nu sunt atacati de boli si deci se preteaza la culturi ecologice. Atentie ca daca sunt in preajma altor plante cultivate mai scurte le extermina [mie mi-au uscat o frumusete de liliac alb :( ]. Nu-s pretentiosi la sol, dar e bine sa aibe sol mai gras, apa de ploaie e suficienta dar nu strica sa puneti si furtunul pe ei. Personal daca as fi pus in situatia sa plec in pribegie pe langa cateva unelte mi-as lua niste napi cu mine. Fiind foarte apreciati de porci (de unde si numele de nap porcesc) cred ca as duce lupte grele cu mistretii, dar i-as pune intr-un loc bine ingradit cu lemn si catina. Toamna as avea prima recolta. Napii se pastreaza peste iarna in pamant, fiind rezistenti la ger inghetand si dezghetandu-se de cateva ori iarna nu-si pierd proprietatile si ii scoti atunci cand ai nevoie de ei, iarna sau primavara. O smecherie e sa tai cam la juma de metru tulpinile pana in ierna ca sa retina zapada deasupra tuberculilor si sa nu ingheta foarte rau plus ca au umiditate primavara. Se pot conserva peste iarna si prin murare alaturi de varza. Se pot si usca feli la soare sau in cuptor.
Napul (tuberculul) e mai valoros decat porumbul pentru animale. De asemeni si tulpina verde este un bun furaj pentru animale, se pot consuma de catre om si frunzele tinere si lastarii primavara in salate.
Despre proprietatile lui medicale: recomandat in anemii, stari de oboseala, diabet, afectiuni cardiace, tuberculoza, ulcer gastric, constipatie. Datorita cresterii imunitatii organismului previne bolile si aceasta mi se pare calitatea lui cea mai mare.
Subiectul poate fi imbogatit cu ajutorul vostru, orice informatie in plus e de folos.
Update adaug si o poza cu frunza napului:

vineri, 10 septembrie 2010

Culesul coarnelor

Week-endul trecut am fost la cules coarne.

Fructele acestea rosii, placut acrisoare sunt astringente. Din ele se prepara cornata, o bautura asemantoare visinatei si preparata la fel. De asemeni, iese o pasta foarte gustoasa. Cele pe care le-am cules vor merge cele mai multe la pasta si o parte la cornata. Pentru ca multi le cunoasteti nu insist prea mult, puteti veni voi cu chestii noi, vreau doar sa va arat o metoda de cules coarne simpla si eficienta. Culesul bobita cu bobita implica prea mult timp, ne-ar lua o saptamana sa strangem cateva kilograme. Asa ca se aseaza sub corn o patura, folie sau o foaie de cort. Daca e chestie de supravietuire iti scoti si jacheta de te tine :) . Se scutura cornul iar fructele se strang cu usurinta de pe lucrurile intinse. Sa arat:


Toporul datorita coziilungi l-am folosit doar la aplecat, scuturat. Arbustii nu au avut de suferit nimic din pricina metodei de cules.
Iata si rezultatul muncii:

vineri, 3 septembrie 2010

Molia soim ?

Anul trecut am avut un musafir la florile de pe alee. Venea doar seara. O vietate cu forma de pasare si dimensiuni de insecta care culegea nectar cu o trompa. Am crezut initial ca vad pasarea colibri. Am cautat pe net atunci, cica ar fi o insecta. Pseudo colibri. Nimic concret. Anul acesta a venit din nou. Am pozat-o seara.
I-am facut si filmulet dar cu aparatul foto, doar daca maresc luminozitatea pot vedea ceva. Sa vad daca pot face ceva ca sa-l pot pune pe youtube. Am facut un alt videoclip mai vizibil:

Azi am gasit o' ganganie' in iarba in timp ce coseam. Apoi a zburat nu inainte de a o poza.


Am cautat din nou pe net. Au mai vazut-o si altii in Romania, se intrebau si ei ce ar fi. Acum am gasit aceasta: http://en.wikipedia.org/wiki/Hummingbird_hawk_moth. Daca stiti mai multe sau vre-o denumire populara v-as ramane recunoscator. Nu cred ca batrinii iar fi spus molia soim, ci altfel, cumva ca un alint.

luni, 30 august 2010

Patuturi "bushcraft" pentru copii


Patuturi "bushcraft" pentru copii din rachita din doua piese: cosuletul si suportul. Cel din fotografie are 1 m lungime, 50 cm latime, inaltime cosuletul are 37 cm iar cu tot cu suport 70 cm . Evident ca se pot face la comanda dimensiunile. Rachita e bine uscata,nelacuita. Pentru ca e vorba de sanatatea copiilor cine doreste poate lacui rachita doar cu lac ecologic.



Dragute, nu?

miercuri, 28 iulie 2010

Tot la releu, dar cu binoclul

Am de ceva timp un binoclu 20X80 cu care am facut observatii terestre sau astronomice insa doar din curte. Nu ma puteam totusi folosi de portabilitatea lui pentru ca geanta de transport originala e inestetica si incomoda, confectionata din carton presat acoperita cu vinilin ( daca ii mai punea chinezu' si geanta din piele putini si-ar mai permite sa cumpere un binoclu, e un compromis si asta), plus ca nu pot transporta si trepiedul cu ea.

Atunci am luat o geanta veche tip militara de merinde si i-am indepartat peretele despartitor din interior. Binoclul se potriveste perfect inauntru plus ca am putut atasa de geanta si trepiedul.

Cand vreau sa stau mai comod imi iau si un scaunel de camping foarte usor pe care il tin pe celalalt umar sau il agat de rucsac. Astfel echipat am urcat pe dealul releului , deal pe care il urc ori de cate ori am putin timp liber, dealul meu de antrenament sa zicem asa ;) .
Am luat si aparatul foto cu mine, am pozat de sus , de la releu, pentru a nu stiu cata oara satul. Imi place ca e din ce in ce mai verde, are tot mai multa vegetatie.

Am pierdut ceva timp contempland cu binoclul Valea Buzaului.

La coborare am pozat pentru voi catina, s-a colorat frumos dar mai are mult pana se coace. Dupa cum se vede va fi un an bogat in aceste fructe de padure, iar Valea Buzaului ( poate exagerez, de, patriotismul, asa am citit pe undeva pe internet, daca nu-i adevarat nu aruncati inca cu pietre :) ) e poate cea mai bogata regiune in catina din tara.

Despre calitatile catinei stiti mai toti, e o bomba de vitamine iar remediile nenumarate. Acum e usor sa aflam despre ele de pe internet . Eu doar vreau sa va arat un mod mai putin cunoscut de conservare peste iarna a catinei, fara a interveni prin fierbere asupra ei sau a le pune cu zahar sau conservanti. Fructele de catina culese, spalate, se dau prin storcator. Apoi sucul se pune in pungi pentru facut gheata si le bagam la congelator. Asa e mai usor iarna sa o folosim: rupem cuburi de catina congelata, atat cat ne trebuie si le punem in ceai sau facem un suc proaspat din ele cu miere.

duminică, 18 iulie 2010

Bureti laptosi ( iutzari)



Cam la o saptamana dupa workshopul nostru , fratele meu s-a dus la cules de bureti laptosi. Cea mai mare parte a lor au fost bagati la otet pentru iarna dar o parte au fost pregatiti pentru masa la cuptor. Reteta e simpla: spalati ,aranjati in tava iar pe deasupra lor a fost rasa branza si adaugate cateva mirodenii.

Un deliciu. In combinatie cu branza isi lasasera o zeama de i-am mancat fara paine .

Poate vreti sa stiti cum se fac si buretii la otet: se fierbe apa cu sare, cam o lingura la 5 l. Cand da in fiert se adauga si buretii, se fierb peste o jumatate de ora. Se scot buretii si se pun in borcane sau intr-un vas daca vreti sa-i consumati atunci. Se pregateste otetul precum cel pentru gogosari: 1l otet, 2 l apa, 3 linguri sare si trei linguri zahar, bobe mustar, piper, marar,usturoi. Se fierbe apoi se rastoarna peste bureti. Daca ii pastrati pentru perioade mai mari sterilizati prin fierbere borcanele, altfel ei tin cam pana la Craciun. Sunt teribili cu mancarurile grase de iarna :).