Ture de sanatate

Acum cand verdeata dealurilor a fost inlocuita cu griul trist, ar trebui sa astept primele zapezi pentru a-mi bucura vederea. Pentru ca imi place sa ies doar pentru a privi frumosul. Al mirosi si al auzi. Si dealurile comunei mele nu duc lipsa de frumuseti. ( O sa scriu pe indelete in posturi viitoare despre fiecare dintre locurile de la mine. Material am destul.) Perioada aceasta de inceput de iarna, cand inca nu s-a asezat zapada e cea mai putin interesanta. Nu prea e nimic de vazut. Dar nu pot sta degeaba. Incerc sa-mi mentin conditia fizica prin antrenament. Si sanatatea (sper). Imi aleg un deal impadurit si incerc intr-un ritm vioi sa-l urc pieptis, evitand potecile. Imi infig bocancii prin frunzele uscate incercand sa nu alunec, ma tin cu mainile de arbusti si radacini, indreptandu-ma direct catre varful dealului. La inceput mi se parea greu, picioarele ma dureau iar respiratia ma ardea. Am depasit nivelul acesta, acum pot spune ca imi provoaca bucurie. Merg ca un apucat. Daca trece un week-end si eu nu m-am angajat la un efort de genul pomenit mai sus, visez noaptea ca alerg, ma trezesc incordat tot, cu dureri in coapse. Cred ca da dependenta :).
Prea multe poze nu am facut pentru ca mi-e greu sa car aparatul foto dupa mine, dar atunci cand am avut compania unor prieteni (Vali Culachi si sotia lui) am putut retine cateva imagini si incropi un clip:


In timp ce urcam, am vazut in spate, printre copaci, Panataul:

Si Plaisorul:


Cand ajungem sus, cautam fructe de padure.
Fructe de paducel, care acum dupa brume si inghet nu mai au gustul acela fainos din toamna, sunt chiar placute:


Si catina, si-a mai pierdut din savoare dar inca e buna :


Rupem crengutele de catina inlaturand tepii si mancam boabele ca de pe stiuletele de porumb. In una din ture mi-am luat si mojarul din lemn ( din acela obisnuit de se gaseste pe la comercianti in piata) si am zdrobit fructele de catina, am adaugat apa si am baut suc de catina pregatit "la botul calului" cum s-ar zice. Asta da suc proaspat. De atunci iau mojarul in permanenta dupa mine. Mi se pare de baza. Il folosesc si pe post de cana.

Daca vrem un ceai aromat putem gasi pe langa tufisuri,in iarba, la adapost , cimbrisor:
Cimbrisorul e bun ca incalzeste pe vreme rece.

Ca tot ma plangeam de faptul ca peste tot e gri ( cu exceptia pinilor si molizilor plantati pe versanti care nu pot imbunatati totusi atmosfera mohorata), dau peste un arbore verde. E oare un foios cu frunza inca..... ? AAA...Un cires??? Nu, m-am lamurit imediat ce m-am apropiat: e un cires intr-adevar, dar napadit de iedera. Iedera e mereu verde. Daca ar fi fost vara sigur as fi trecut pe langa si nu as fi bagat de seama. Am stat cateva minute si am admirat.




In unele din ture, la sfarsit, dupa ce am obosit si transpirat bine, pun de-un foc sa-mi usuc hainele si sa ma incalzesc. Zic in unele ture, pentru ca trebuie avut grija, peste tot e cineva proprietar de livada sau faneata si poate veni cu obiectii. Sau trece vre-un piroman si-i dau idei. Coclaurile nu-s chiar un paradis,stau cu ochii si urechile ciulite. Nu stiu niciodata peste cine dau. Nu toti sunt cu gaduri curate, de curand am vazut niste indivizi tragand lemne cu calul dintr-o plantatie de mesteacan, dupa cum s-au purtat e clar ca furau. Am evitat de la distanta, oamenii surprinsi asupra faptului pot deveni periculosi. Sau pot fi si braconieri. Va dati seama ca nu-i combinatie. Oricum, nu-mi strica acestia bucuriile mele. Iar focul e una din ele: