vineri, 13 mai 2011

Livada vecinului (sau plantele de langa noi)

De sfintele sarbatori ale Pastilor am fost acasa la tara. Alaturi de casa mea e o mica livada a unor vecini care locuiesc la Bucuresti. Livada formata din nuci si pruni. Iar solul acoperit de tot felul de plante a caror diversitate pe cele doar cateva sute de metri patrati mi-a atras atentia . In cateva cadre am reusit sa surprind mai multe. Despre unele voi vorbi eu, despre altele voi. Daca recunoasteti si alte plante in fotografii sa-mi ziceti cum se numesc. Sa arancam o privire mai jos:
Recunoastem printre altele untisorul, urzica, papadia, vinarita. Patru dintr-o lovitura. Primele trei sunt alimentare, mult apreciate. Nu insist pe ele, le cunoasteti, vreau doar sa spun despre untisor ca in unele carti de specialitate il gasiti cu denumirea principala de grausor. Vinarita (cea ca un bradisor, in dreapta mai evidenta), cunoscuta mai ales ca aromatizant pentru vinuri (de unde si numele), ceaiuri alimentare sau in industria branzeturilor. Mai putin studiata, cica ar fi buna pentru reducerea puterii de coagulare a sangelui si deci inpiedica formarea trombozelor ( cheaguri de sange intr-un vas sanguin). Mai cunoscuta e ca sedativ si calmant. Se utilizeaza partile aeriene sub forma de ceai.
Se mai vede cam prin toate fotografiile cucuta, e peste tot. Sau o fi doar ceva inrudit , eu ma feresc de ea. Planta foarte toxica. 6-8 frunze verzi consumate sunt suficiente sa o mierlesti. Unele animale o consuma fara sa aibe nimic. Cica cu zeama de cucuta otraveau stramosii fantanile din calea invadatorilor.




La doi pasi mai incolo, usturoita. Placuta planta alimentara, cu gust usor de usturoi ( de unde si numele) e o alternativa la leurda. Plus ca leurda creste prin padure, usturoita am vazut-o si prin orase ca de altfel si pe untisor (evident nu le putem consuma de pe langa blocuri :) ). Se culege inaintea sau la inceputul infloririi. Medicinal folosita in tuse, astm, scorbut. Mie imi place in salata :)




Iata si cateva fire de plamanarica (mierea ursului- pentru picaturile de nectar care se pot sorbi din florile smulse). Sunt florile violet. La inceputul infloririi erau rosii. In trecut, pe principiul similitudinii, aceasta planta era utilizata in afectiunile aparatului respirator deoarece petele de pe frunze erau asemanatoare cu plamanul. A fost utilizata si in tuberculoza. Astazi, aceste utilizari, nefiind fundamentate stiintific au fost abandonate. In prezent se foloseste doar limitat pentru aportul de vitamina C, provitamina A si magneziu si ca usor diuretic.Vad si niste frunze de cerentel prin poza dar planta fiind la inceput nu insist pe ea, la vara va fi inalta si inflorita, diferita ca aspect.




Trifoiul, amestecat printre papadie, inca nu-l pot deosebi de care e, alb sau rosu, pana cand nu infloreste. E bun la raceli. Poate una din variante sa fie folosita si la altceva dar cred ca are inlocuitori mai buni si nu e prea folosit. Interesant e ca in anumite tari trifoiul se consuma in alimentatie in stadiu tanar ca leguma gatindu-se ca spanacul si fasolea verde. Prin nordul Europei se macinau inflorescentele uscate si se prepara un sortiment de paine. La noi e planta furajera, sunt regiuni unde este cultivata pentru asa ceva. E si melifera.




Langa un nuc, o tufa de rostopasca. E singura din flora de la noi care are sucul celular galben portocaliu. Cunoscuta la noi ca Iarba de negi pentru efectul sau extern. Intern e recomandata in afectiuni hepatice sau ciroza dar daca intereseaza pe cineva aceste utilizari eu nu pot face recomandari pentru ceaiuri, consultati pe cineva de specialitate sau cumparati produse farmaceutice care contin planta. Compozitia chimica e foarte complexa, probabil ca intr-o zi va fi folosita in mult mai multe afectiuni.




Langa gard, asa cum ii place, creste murul. Toata lumea stie ce bune sunt fructele. Dar putini stiu ca nici frunzele nu-s de lepadat. Continand tanin, se recomanda in diaree. Pot inlocui ceaiul chinezesc pentru cei sensibili la cofeina. E deci un bun ceai alimentar, as zice sa retinem murul si sa-i dam mai multa atentie pentru ca in plimbarile din natura il intalnim destul de des si ne poate ajuta mult. Si iarna, cand nu mai avem nici o planta verde la dispozitie, se poate face ceai din lastarii mai tineri.


Spre garla, socul. Deocamdata doar era infrunzit,dar in iunie e plin de floare. Cel mai bun sudorific, atunci cand ma incearca o raceala, imi fac o jumatate de litru de infuzie de flori de soc, o aspirina si ma bag in pat. In cateva ore transpir abundent, elimin toxinele si ma simt ca nou. Din florile proaspete, lamaie si drojdie, se face socata pe care o stiti si o asteptati cu totii. Fructele socului se consuma doar cand sunt bine coapte, cele verzi sunt toxice. Fructele coapte, de culoare neagra, lucioase au sucul rosu. Seamana foarte mult cu cele de afin, chiar au indicatii asemanatoare ( bune pentru vedere). Se consuma sub forma de vin, dulceata sau sirop. Totusi e bine de stiut cum sa le deosebim la piata sa nu ne vanda brunetii fructe de soc in loc de afine: afinele au semincioare multe si marunte, fructele de soc au o samanta turtita fiecare.

Adaug recomandarea sa nu consumati frunze sau fructe nespalate, nu faceti precum acei eroi de la TV. Lasam la urma riscul parazitilor sau unor infectii alimentare. Ca pot veni si ele. Eu am mancat usturoita si macris nespalat si am facut o afta in gura care mi-a stricat toata veselia. Stiam ca am aceasta predispozitie la afte daca mananc ceva nespalat dar am facut pe talibanu' :) Acum, dupa aproape o luna ,inca nu i-am venit definitiv de hac.



In incheiere va prezint un musafir simpatic al livezii. Sau poate un locatar al ei. Filmarea am facut-o tremurat cu camera foto la zoom mare. Interesanta a iesit coloana sonora, se aude ca in jungla cu maimute si papagali:)



P.S. Nu ma dau mare cunoscator al plantelor, daca aveti ceva de adaugat sau de contrazis va astept deschis.

8 comentarii:

  1. :D Super! Azi am pozat si eu rostopasca din curte :))

    RăspundețiȘtergere
  2. 1) Cucuta şi mătrăguna conţin alcaloizi puternici: http://www.flux.md/editii/200892/articole/3315/
    2) Socrate a băut cana cu zeamă de cucută fără să clipească … deşi avea unele variante. Spre toamnă „ţeava “ îşi pierde din toxicitate, iar uscată este complet inofensivă … înainte de mosorul de lemn era folosită ţeava de cucută drept suport pentru firul de aţă.
    3) Rostopasca – daţi herba Chelidoni – conţine şi ea alcaloizi : ochiul este pierdut dacă o picătură de suc proaspăt ajunge acolo. Are acţiune antimitotică …. doza contează: ceaiul să aibă culoarea gălbui – foarte deschis şi nu maroniu. Pe acelaşi neg ( după ce spăla rufe – pielea bine „înmuiată“) bunica aplica picături de rostopască din planta ruptă pe loc, apoi picături de laptele cucului şi , în sfârşit, tinctură de propolis sau aplica deasupra negului ( pentru câteva ore ) o turtiţă de propolis – localizată cu un mic bandaj.
    4) Spânzul şi omagul … două plante despre care am avut voie să aflu după ce am împlinit 30 de ani. Vă felicit pentru articol şi , mai ales, pentru faptul că nu daţi reţete: doza ţine de individ ( femeie – bărbat), stadiul bolii, greutatea corporală … etc.
    5) Până la jumătatea secolului trecut plantele erau folosite la fel ca acum 2000 sau 3000 de ani. Bunica ştia să caute şi să folosească peste 300 de plante ( lecuia fără arginţi) , poetul şi medicul de plasă Vasile Voiculescu se zice că ştia mai multe ( cunoştea toată zona Buzăului …de la Cătiaşu la Lopătari ) … dacă noi ne învrednicim să cunoaştem vreo 50 … ar fi o revenire spectaculoasă .
    6) A scris aceste rânduri cel care bea zilnic 1,5 litri de ceai din diferite plante ( ceai de lungă durată ) şi asta de acum 30 de ani .
    Fie să fim sănătoşi !

    RăspundețiȘtergere
  3. @Alex- cred ca vei gasi multe plante interesante pe langa casa, dovada rostopasca si untisorul pe care le-ai gasit pana acum. Trebuie doar sa dam atentie banalelor balarii pe langa care trecem indiferenti din pricina preocuparilor zilnice.
    @Grigore Rotaru-multumesc pentru completari. Bine zis, sa cunoastem macar vreo 50 de plante noi ,cei tineri. Am citit la dumneavoastra pe blog despre spanz, fascinanta planta. Omagul l-am vazut prima data in Retezat, ultima poza: http://mariuscolac.blogspot.com/2010/02/invata-sa-traiesti-in-natura.html. Amandoua sunt foarte frumoase si ca flori. Despre iarba-fiarelor ce stiti? E mit?

    RăspundețiȘtergere
  4. Informatii de mare pret aici la tine, Marius. Intr-adevar, o gama extrem de variata de plante cresc aici, in zona noastra, macar jumatate din ele daca am cunoaste. Si chiar vorbeam cu tata zilele astea, buruiana nu prea e pusa la mare pret deoarece creste ea singura atat de usor, fara a avea nevoie de vre-o atentie, pe cand planta de cultura, leguma in speta, atat o ocrotim, o rasfatam si de multe ori, in zadar. Este ca un copil rasfatat, pe cand buruiana copilul calit, care nu face mofturi nici la mancare (substantele nutritive din pamant), e sanatoasa si vesela tot timpul. Din asta, as putea sa presupun ca o buruiana contine o gama mult mai variata de substante active, vitamine, minerale decat o planta de cultura, acum ceea ce ne face sa nu ni se para atat de la indemana este faptul ca nu le cunoastem suficient sau chiar deloc.
    Ideea ca sunt "prea" accesibile si nu ne costa nimic ne determina sa "nu dam doi bani pe ele". Ironic, nu?
    Sincer, sunt constienta ca nu este "dar in zadar' dat de Dumnezeu, dar nici eu nu cunosc prea multe. Insa, imi doresc sa le aflu si sa invat sa le folosessc. Am aflat de cateva de la tine si chiar iti sunt recunoscatoare.

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte interesant articolul tău despre plante.Habar nu aveam de puterea "doftoricească" a unora dintre ele.Veve este adorabilă :)

    RăspundețiȘtergere
  6. @Georgiana - cred ca Dumnezeu ne-a dat tot ce ne trebuie pe langa sa avem la indemana, noi ne complicam si incercam sa-i corectam creatia cu tot felul de plante modificate si soiuri "imbunatatite".
    @Ishtar -si mie imi plac fotografiile cu flori si plante de pe blogul tau.

    RăspundețiȘtergere
  7. Iarba fiarelor
    Realitatea: planta există şi este toxică ( şi ea). În zona de Curbură o singură persoană avea curajul să o folosească: bunica fierbea planta în lapte şi umezea buzele femeii care năştea ( vă relatez părerile asistentelor de atunci! ) sau folosea la masajul blând pe umed al abdomenului - tot în aşa ocazie. Efectul : undele peristaltice căpătau amplitudine şi viitorul om era expulzat . Aceste rânduri fac descrierea unor practici şi nu reprezintă un îndemn.
    Fabulosul: anumite ierburi purtate „în sân“ procurau puteri incredibile respectivelor persoane. Că iarba fiarelor descuie lacătul cel mai sofisticat – e o metaforă sublimă: venirea pe lume din sămânţă ( plantă sau fiinţă) ţine de taină , de miracol, de fascinaţie.
    Se mai zice că: străbunii noştri ( chiar străsihaştrii) cunoşteau a pune părţi componente ( plante ) în fiertură şi această zeamă îngroşată cu un anume fel de nisip şi alte particule – produceau un „aluat“ care devenea piatră pentru un milion de ani … poetul Ion Gheorghe are o colecţie impresionantă de statuete; m-au pus pe gânduri şi urmele de la Cetăţeni.
    Iarba fiarelor „ mângâiată “ prin pase bioenergetice este percepută instantaneu de organismul uman.
    Să fie numai bine !

    RăspundețiȘtergere
  8. Multumesc pentru raspuns. Peste asteptari de interesante informatiile.

    RăspundețiȘtergere